Rockerul Ozzy Osbourne a devenit din nou bunic

Rockerul Ozzy Osbourne a devenit din nou bunic, după ce soţia fiului său Jack a născut weekendul trecut o fetiţă, care se va numi Andy Rose Osbourne, informează contactmusic.com.

Urmărește
342 afișări
Imaginea articolului Rockerul Ozzy Osbourne a devenit din nou bunic

Rockerul Ozzy Osbourne a devenit din nou bunic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit ediţiei britanice a revistei Hello!, atât mama, cât şi bebeluşul se simt bine. Fetiţa a avut la naştere greutatea de 3,1 kilograme.

Jack Osbourne, în vârstă de 29 de ani, şi Lisa Osbourne, în vârstă de 28 de ani, s-au căsătorit pe 7 octombrie 2012. Prima lor fiică, Pearl, s-a născut pe 24 aprilie 2012.

Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne şi ai soţiei sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului "The Osbournes", ce prezenta viaţa de zi cu zi a părinţilor săi, a sa şi a surorii lui, Kelly.

Ozzy Osbourne se află la cea de-a doua căsătorie şi are şase copii (cinci biologici şi unul adoptat). A fost căsătorit în tinereţe cu Thelma Riley şi l-a adoptat pe fiul acesteia, Elliot Kingsley. Rockerul britanic are doi copii biologici cu Thelma Riley - Jessica, născută pe 22 noiembrie 1972, şi Louis, născut în 1975. Ozzy Osbourne şi Sharon Arden s-au căsătorit pe 4 iulie 1982 şi au împreună trei copii - Aimee, născută pe 2 septembrie 1983, Kelly, născută pe 27 octombrie 1984, şi Jack, născut pe 8 noiembrie 1985. Rockerul britanic are deja şapte nepoţi - Isabell, Kitty şi Harry, din partea fiicei sale Jessica, Mia şi Elijah, din partea fiului său Louis, şi Pearl şi Andy Rose, din partea fiului său Jack.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici