Roland, americanul care petrece 4 Iulie în Vama Veche: „Mă consider pe jumătate român acum” VIDEO

Publicat: 04 07. 2020, 18:06
Actualizat: 04 07. 2020, 19:58

Roland, un fotograf american care locuieşte de patru ani în România ratează anul acesta sărbătorirea zilei de 4 iulie în familie.

Dacă ar fi fost cu ai lui, ar fi făcut un grătar, ar fi mâncat hot-dog şi ar fi băut multă bere acasă, chiar în capitala SUA, la Washington. Pentru că nu poate să facă asta, petrece timpul în Vama Veche. 

„Am descoperit România acum 10 ani şi m-am îndrăgostit pe loc”, spune fotograful Roland Bosma. 

„Vama Veche este probabil cel mai american oraş din România. Mă consider pe jumătate român acum. Este ţara mea adoptivă. Pe 4 Iulie o să-mi fie dor de familie, probabil o să sun acasă şi o să ascult cum toată lumea mă învinovăţeşte pentru că nu sunt acolo”, a mai spus tânărul.