Termenul limită pentru depunerea propunerilor spre nominalizare este 4 noiembrie 2011. Buletinele de vot finale vor fi expediate membrilor Asociaţiei presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA) pe 26 decembrie 2011.
Filmul „Reţeaua de Socializare/ The Social Network”, regizat de David Fincher, a fost marele câştigător la gala Globurilor de Aur din 2011, impunându-se la patru categorii de premii, inclusiv „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor”.
Criticată de industria cinematografică de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, deoarece câştigătorii sunt decişi de un juriu format din doar 81 de reprezentanţi, faţă de cei 5.755 de membri cu drept de vot ai Academiei de film americane, ce decernează Oscarurile, gala Globurilor de Aur constituie un eveniment important la Hollywood.
Decernate de HFPA, premiile Globul de Aur nu anticipează neapărat câştigătorii galei premiilor Oscar, dar pot, totuşi, să fixeze anumite jaloane pe drumul către râvnitele distincţii acordate de Academia de film americană.