Deprecated: http_build_query(): Passing null to parameter #2 ($numeric_prefix) of type string is deprecated in /var/www/mediafax.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/guzzlehttp/guzzle/src/Client.php on line 445

Deprecated: http_build_query(): Passing null to parameter #2 ($numeric_prefix) of type string is deprecated in /var/www/mediafax.ro/site/wp-content/themes/mediafax-twentyfour/vendor/guzzlehttp/guzzle/src/Client.php on line 445
Cei mai norocoşi fani ai serialului Urzeala Tronurilor: Au văzut primul episod alături de Arya Stark - VIDEO

Cei mai norocoşi fani ai serialului Urzeala Tronurilor: Au văzut primul episod alături de Arya Stark – VIDEO

Publicat: 25 04. 2016, 16:12
Actualizat: 30 03. 2020, 04:14

Primul episod din sezonul şase al serialului „Urzeala Tronurilor” a avut premiera pe 24 aprilie, iar mai mulţi fani au organizat adunări pentru a se uita la mult aşteptatul episod alături de prieteni.

Maisie, cea care o interpretează pe tânăra Arya Stark, a decis să surprindă un grup de studenţi de la Universitatea California, din Los Angeles, care ţineau o mică petrecere de vizionare a serialului, apărând la uşa lor cu mai multe pungi de snacks-uri.

Iniţial, şi-a ascuns intenţia într-o postare pe Twitter, scriind că un grup norocos de fani va fi ales să primească o pungă cu dulciuri la uşă.

 

 

 

Totuşi, actriţa în vârstă de 19 ani a contactat un cuplu, Mark şi Kate, şi a apărut, în persoană, la uşa lor cu pungi de popcorn şi chipsuri.

Actriţa a dezvăluind pe Instagram cât de şocat a fost Mark să o vadă: „Prima oară, am făcut cunoştinţă cu Mark. Soneria era stricată, aşa că Mark a venit până jos să mă lase să intru în clădire. După ce şi-a revenit din şoc, ne-am îmbrăţişat, apoi m-a invitat înăuntru”.

Maisie şi gazda sa, Mark, au pus la cale un plan să surprindă invitaţii şi iubita studentului, iar acesta a intrat primul în apartament spunând că au câştigat doar punga cu dulciuri, în timp ce actriţa se ascundea.

„Partea mea preferată a fost să văd cât de încântaţi erau că au câştigat doar punga. Habar nu aveau că eu mă aflam după colţ”, a mai scris actriţa pe reţeaua de socializare.

 

 

După ce Mark a intrat în apartament, actriţa l-a urmat, provocând un val de isterie printre studenţii şocaţi, dar încântaţi în acelaşi timp.

După ce s-a terminat petrecerea de vizionare a episodului din „Urzeala Tronurilor”, actriţa a scris: „M-am simţit foarte bine. Totă lumea a fost aşa amabilă şi încântată. Le mulţumesc lui Mark, Kate şi prietenilor lor că m-au primit alături de ei. Bucuraţi-vă de restul sezonului 6”.

Serialul „Urzeala Tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.

Episodul final din al cincilea sezon al serialului „Urzeala tronurilor” a generat cea mai mare audienţă din istoria acestui show TV, cu o medie de 8,11 milioane de telespectatori, în SUA.

Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.