„Oficiul Federal al Justiţiei (OFJ) va dispune punerea în libertate a lui Roman Polanski, reţinut deoarece este subiectul unei cereri de extrădare, imediat ce măsurile substitutive pronunţate de Tribunalul Penal Federal (TPF) vor fi puse în practică”, au explicat reprezentanţii ministerului într-un comunicat.
TPF din Bellinzone, un oraş din sudul Elveţiei, a dispus, miercuri, eliberarea lui Roman Polanski, pentru o cauţiune de trei milioane de euro (4,49 milioane de dolari), cineastul urmând să intre într-un regim de arest la domiciliu şi fiind obligat să poate o brăţară electronică care va împiedica orice tentativă de evadare, în aşteptarea unei eventuale extrădări în Statele Unite, unde cineastul este anchetat pentru un incident petrecut în urmă cu 30 de ani.
Ministerul Justiţiei din Elveţia avea posibilitatea de a se opune, în termen de zece zile, acestei decizii, însă a „renunţat să facă recurs împotriva deciziei TPF”, potrivit acestui comunicat.
Regizorul filmelor „Chinatown” şi „Rosemary’s Baby” ar putea să fie eliberat sub supraveghere judiciară în următoarele zile şi să se afle în regim de arest la domiciliu, la reşedinţa sa din Elveţia.
Polanski, în vârstă de 76 de ani, este în detenţie din 26 septembrie, când a fost arestat pe aeroportul din Zurich, în momentul în care se pregătea să participe la un festival de film unde urma să primească un premiu.
Polanski are o reşedinţă la Gstaad, în Alpii Elveţieni, unde ar vrea să locuiască dacă va fi eliberat.
Avocaţii lui Polanski, Lorenz Erni, din Zurich, şi Herve Temime, de la Paris, au refuzat să facă comentarii legate de eliberarea pe cauţiune a regizorului. Nici procurorii din Los Angeles nu au comentat decizia curţii elveţiene.
Decizia instanţei elveţiene de a-l elibera pe cauţiune pe Polanski nu afectează analiza derulată de Ministerul elveţian al Justiţiei în legătură cu extrădarea acestuia în Statele Unite.
Polanski este subiectul unui mandat internaţional de extrădare emis de Statele Unite, fiind acuzat de întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră, în 1977, la reşedinţa lui Jack Nicholson.
În urmă cu 30 de ani, el a petrecut 43 de zile într-o închisoare din California, unde a fost supus unei evaluări psihiatrice. Polanski a fugit din SUA înainte ca justiţia americană să ia o decizie în cazul său.
De atunci, Polanski a locuit în Europa şi a evitat să călătorească în statele care aveau tratate de extrădare cu Statele Unite.
Victima incidentului din 1977, care, în prezent, are 40 de ani, a cerut abandonarea cazului contra lui Polanski. Ea a mai spus că l-a iertat pe acesta şi că nu vrea ca regizorul să fie condamnat la închisoare.