Madonna s-a despărţit de iubitul ei, modelul brazilian Jesus Luz – GALERIE FOTO

Publicat: 03 02. 2010, 14:30
Actualizat: 06 11. 2012, 23:24

Programele artistice încărcate ale cântăreţei în vârstă de 51 de ani şi tânărului model brazilian au contribuit şi ele la această despărţire.

O publicaţie americană a scris, marţi: „Este o despărţire amiabilă, iar Luz a fost cel care a avut iniţiativa„.

La rândul ei, Madonna a declarat unor prieteni că ea şi modelul brazilian se află „în puncte diferite” ale vieţilor lor în această perioadă.

Nu mai găsim subiecte despre care să vorbim. E foarte dificil pentru noi să găsim un teren comun în aceste zile. Avem doar Kabbalah, dar asta e tot„, i-ar fi mărturisit cântăreaţa unui bun prieten.

Madonna l-a cunoscut pe Jesus Luz cu ocazia unei şedinţe foto. Cei doi au început să se întâlnească după ce Madonna a divorţat de regizorul britanic Guy Ritchie, în octombrie 2008, după o căsnicie de opt ani.

Însă mama modelului brazilian, de profesie coafeză, şi care este cu 14 ani mai tânără ca Madonna, nu a fost de acord cu relaţia fiului ei cu renumita cântăreaţă americană.