Satul Bolşaia Elnia din regiunea Nijni Novgorod este gazda sectei "Renaşterea slavilor", o grupare a localnicilor care cred că preşedintele Putin a fost apostolul Pavel şi regele Solomon în vieţile anterioare.
"Nu noi l-am ales pe Putin", a declarat maica Fontinia pentru cotidianul Moscovski Komsomoleţ, referindu-se la momentul în care l-a zărit pentru prima dată pe "cel sfânt".
"S-a întâmplat când Elţîn l-a desemnat drept succesorul său (în timpul unei emisiuni în direct în ajunul anului nou în 1999). Sufletul mi-a explodat de bucurie! Dumenezeu însuşi l-a ales!", a relatat aceasta. "Elţîn a fost uzurpatorul, iar Dumenzeu l-a înlocuit cu creaţia sa", a precizat femeia.
Secta deţine o icoană a preşedintelui Putin despre care femeia pretinde că ar fi apărut într-o zi în mod miraculos. "Ne-a dat totul", a adăugat ea arătând spre cer.
Un ziar publicat de această sectă, "Templul Luminii", redă interviuri cu personalităţi religioase marcante care au decedat de mult, inclusiv cu apostolul Pavel. Membrii sectei sunt de asemena convinşi că Putin ştie şi sprijină acţiunile "Maicii Superioare".
Sectele creştine ruseşti sunt cunoscute pentru alegerea neobişnuită a simbolurilor, unii dintre ei închinându-se în faţa unor portrete ale unor "sfinţi" celebri ca Stalin sau Ivan cel Groaznic.
O altă sectă rusească se află acum într-o peşteră din regiunea cetnrală Penza şi a ameninţat cu sinuciderea în masă dacă se va face vreo încercare de a-i readuce la suprafaţă.
Religia a fost foarte strict controlată de URSS, iar destrămarea Uniunii Sovietice a generat o explozie de secte şi culte, şi un mare interes faţă de credinţele şi filosofiile New Age. Paginile de mică publicitate ale tabloidelor ruseşti sunt pline de anunţuri ale "vindecătorilor" şi "vracilor" care promit să asigure fericirea în dragoste, succesul în afaceri şi multe alte servicii.
Una dintre cele mai cunoscute secte din Rusia stabilită în apropierea oraşului Abakan din sudul Siberiei, unde mii de persoane, ruşi şi străini, îl venerează pe fostul poliţist rutier din provincie, Serghei Torop, ca a doua încarnare a lui Cristos.
În prezent numărul unor secte de acest tip în Rusia este estimat între 500 şi 700, din care fac parte circa 800.000 de persoane.