23:08
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că artistul a fost externat în jurul prânzului.
Mihai Constantinescu a fost internat, miercuri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Managerul unităţii sanitare, Mircea Beuran, a precizat, sâmbătă, că nu poate da mai multe informaţii pentru că familia artistului a cerut discreţie în privinţa stării de sănătate a acestuia.
Potrivit unor surse apropiate artistului, Mihai Constantinescu a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma unei enterocolite decompensate, a pierdut minerale şi a făcut infarct în Camera de gardă. Medicii au reuşit să îl resusciteze.