Romii căldărari din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o mâncare tradiţională - FOTO

Romii căldărari din judeţul Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor şi au pregătit, joi, o tonă de "sah hai mas", o mâncare tradiţională care conţine, în principal, varză şi carne de porc şi care urmează a fi împărţită participanţilor la un congres şi celor nevoiaşi.

Urmărește
835 afișări
Imaginea articolului Romii căldărari din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o mâncare tradiţională - FOTO

Romii căldărari din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor cu o mâncare tradiţională (Imagine: Ovidiu Dumitru/Mediafax Foto)

Romii căldărari din Sibiu vor să intre în Cartea Recordurilor pregătind cea mai mare mâncare tradiţională a etniei şi au făcut toate demersurile necesare în acest sens.

Preşedintele Asociaţiei romilor nomazi şi căldărari "Indirom" din Sibiu, Dorin Cioabă, care este şi fiul autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă, a contactat reprezentanţi ai Cărţii Recordurilor şi a plătit taxa de 500 de euro necesară pentru omologarea unui record.

GALERIE FOTO

Un număr de 12 bucătărese şi şapte bucătari au pregătit, joi, la Sibiu, într-un cort, o tonă de "sah hai mas", mâncare tradiţională a romilor căldărari şi nomazi care conţine, în principal, varză şi carne de porc.

"Este o mâncare consistentă, cu mai multă slănină, mai multă grăsime. Romii, când mergeau cu cortul, datorită faptului că nu aveau bucătărie şi posibilitatea să-şi gătească de fiecare dată când aveau nevoie, făceau o astfel de mâncare, care era rezistentă, era foarte hrănitoare, dacă mâncau o dată se săturau", a declarat jurnaliştilor Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, pentru a pregăti mâncarea de Cartea Recordurilor s-au folosit 850 de kilograme de varză, 400 de kilograme de carne de porc (jambon, costiţă, piept şi ciolan afumat), 50 de kilograme de ceapă, câteva zeci de kilograme de orez, câteva kilograme de foi de dafin, bulion şi boia specială, pregătită în casă de bucătăresele rome, după o reţetă tradiţională.

Întreaga cantitate de mâncare a fost fiartă într-o oală specială, confecţionată de romii căldărari din Sibiu din aluminiu alimentar.

La ora transmiterii acestei ştiri, bucătarii continuă pregătirea mâncării, iar Dorin Cioabă a explicat că, în mod normal, ar trebui împărţite 4.000 de porţii.

"Din aceste ingrediente ar trebui să iasă 4.000 de porţii de mâncare care să fie împărţite invitaţilor la primul Congres al Asociaţiei «Indirom». Avem câteva sute de invitaţi, dar sunt, în proporţie de 90 la sută, invitaţi de categorie XXL, aşa că au nevoie să mănânce mai mult şi ne vor ieşi, probabil, mai puţine porţii", a declarat Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, mâncarea care va rămâne va fi împărţită romilor săraci din cartierele mărginaşe ale municipiului Sibiu şi va fi dusă la câteva azile.

În următoarele zile, Dorin Cioabă va trimite reprezentanţilor Cărţii Recordurilor înregistrările video de la pregătirea mâncării, în vederea omologării recordului.

Primul Congres al Asociaţiei "Indirom" este organizat, la Sibiu, cu ocazia Zilei Naţionale a Indiei şi va include câteva discursuri ale oficialilor etniei, dar şi prezentarea costumelor populare şi a dansurilor rome şi indiene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici