Filmul va fi distribuit de compania Disney.
„Monsterpocalypse” va fi produs de Dick Zanuck şi Roy Lee, care au confirmat, luni, implicarea lui Tim Burton în acest proiect, într-un interviu acordat pentru Slashfilm.com.
Matt Wilson, creatorul jocului, va fi coproducător şi se va consulta cu John August pentru a scrie scenariul peliculei. Acţiunea din acest joc video gravitează în jurul unor roboţi uriaşi construiţi de oameni pentru a lupta cu o armată de extratereştri uriaşi.
Filmul „Monsterpocalypse” ar putea fi realizat în 3D.
Tim Burton va colabora din nou cu Johnny Depp la filmările pentru „Dark Shadows”, un lungmetraj realizat în studiourile Warner Bros.
Regizorul american Tim Burton, în vârstă de 51 de ani, este cunoscut în lumea cinematografiei pentru estetica sa în care melancolia se îmbină cu fantezia, horror-ul gotic şi comedia, câteva personaje din creaţiile sale, precum Edward-Mâini de Foarfecă şi Sweeney Todd, un bărbier însetat de sânge, devenind legendare.
Printre filmele regizate de Burton pe parcursul a circa 25 de ani de carieră se numără „Batman” (1989), „Coşmarul dinaintea Crăciunului” (1993), „Legenda călăreţului fără cap” (1999), „Planeta maimuţelor” (2001), „Peştele cel mare” (2003), „Charlie şi fabrica de ciocolată” (2005).
Cel mai recent film al său, „Alice în Ţara Minunilor”, o reinterpretare 3D a celebrei poveşti a lui Lewis Caroll, a fost lansat pe 5 martie pe marile ecrane şi a avut până în prezent încasări de 1,02 miliarde de dolari.