Prima doamnă a Americii, Michele Obama este considerată, la ora actuală, cea mai puternică femeie de culoare din lume, potrivit unui top realizat de revista americană Forbes. Soţia preşedintelui american, Barak Obama, continuă să atragă atenţia media din întreaga lume datorită eforturilor sale de a lupta contra obezităţii infantile.
Totodată, prima doamnă a Statelor Unite a devenit un fashion icon datorită pieselor vestimentare pentru care optează atunci când se prezintă în public sau ia parte la diverse evenimente caritabile. Anul trecut, Michele a călătorit oficial şi neoficial pe patru continente, incluzând o vizită în Africa de Sud.
În 2011, cântăreaţa Beyonce Knowles, soţia producătorului american Jay-Z, a împlinit 30 de ani şi a decis să-şi ia serioase angajamente de afaceri. În martie, artista şi-a demis tatăl, Matthew Knowles, cel care i-a fost business manager.
De-a lungul carierei sale, Beyonce a câştigat 16 premii Grammy şi poartă numele unui brand vestimentar. De curând, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al patrulea album solo, intitutlat simplu „4”, album care a debutat pe prima poziţie în Clasamentul Billboard 200, vânzându-se în 310.000 de copii încă din prima săptămână.
Citeşte mai multe despre cele mai puternice femei de culoare din lume pe www.incont.ro.