Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj

Actorul Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj cu un film despre viaţa şi cariera actorului american de stand-up comedy Bill Hicks.

Urmărește
216 afișări
Imaginea articolului Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj

Russell Crowe va debuta ca regizor de lungmetraj (Imagine: Hepta)

Starul australian de origine neozeelandeză plănuia iniţial să interpreteze el însuşi rolul principal, dar a decis în cele din urmă să devină regizorul acestui proiect cinematografic. Filmul va fi produs pe baza unui scenariu scris de fostul lui coleg de şcoală Mark Staufer, , informează orange.co.uk.

Producţia filmului va începe în 2013.

"Viaţa lui Bill Hicks a fost tragic de scurtă, dar spectaculos de interesantă. Scenariul a trecut prin mai multe transformări şi vom intra în producţie anul viitor. Este un rol uriaş pentru oricine, poate cu atât mai mult pentru faptul că regizorul filmului este un actor premiat cu Oscar, aşa cum este Russell Crowe", a declarat Mark Staufer.

William Melvin "Bill" Hicks a fost un actor american de stand-up comedy, critic al societăţii civile contemporane şi muzician. Show-urile sale constau în general în discuţii despre societate, religie, politică, filosofie şi diverse subiecte de interes personal. Discursurile lui erau adeseori controversate şi nu ezitau să păşească în domeniul comediei negre. Atât în spectacolele, cât şi în interviurile sale, Bill Hicks critica adeseori consumerismul, superficialitatea, mediocritatea şi banalitatea din mass-media şi din cultura populară americană, pe care le considera drept instrumente ale clasei conducătoare, create pentru "a-i menţine pe oameni proşti şi indiferenţi".

Bill Hicks a murit din cauza unui cancer pancreatic în 1994, la vârsta de 32 de ani.

Acesta nu va fi primul proiect regizoral pentru Russell Crowe, întrucât renumitul actor a regizat deja câteva scurtmetraje, dar şi câteva videoclipuri ale soţiei sale, cântăreaţa Danielle Spencer.

Russell Crowe, care s-a născut în Noua Zeelandă, dar a crescut în Australia, a câştigat, în 2001, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din "Gladiatorul", primind alte două nominalizări la premiile Academiei americane pentru rolurile din "Scandal în industria tutunului/ The Insider" (1999) şi "O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind" (2001).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici