- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (26.08.2012, 17:25)
- Florin Badescu ,
Ryan Gosling: Mă plac femeile pentru că ştiu să ascult, nu pentru că am abdomenul plat
Actorul canadian Ryan Gosling, unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood, consideră că femeile îl plac nu pentru abdomenul plat sau frumuseţea fizică, ci pentru faptul că ştie să îşi asculte interlocutoarele cu mare atenţie.
Urmărește
960 afișări
Ryan Gosling: Dacă femeile mă plac, este pentru că ştiu să ascult, nu pentru abdomenul meu plat
Starul canadian, în vârstă de 31 de ani, a avut relaţii cu câteva dintre cele mai frumoase femei din lume, în special actriţe, printre acestea numărându-se Blake Lively şi Rachel McAdams - colega lui din distribuţia filmului "The Notebook". Actuala lui iubită este actriţa cubaneză Eva Mendes, informează thesun.co.uk.
"Dacă femeile mă plac, este pentru că le ascult mai mult decât o fac ceilalţi băbaţi şi apreciez felul în care gândesc şi ceea ce simt ele faţă de anumite lucruri. Am crescut într-o familie cu femei puternice şi datorez mamei şi surorii mele această capacitate de a le înţelege pe femei", a spus Gosling, adăugând că cele două l-au învăţat să respecte femeile şi a simţit astfel întotdeauna o puternică legătură emoţională cu reprezentantele sexului opus, legătură care l-a ajutat în meseria de actor.
Starului canadian îi sunt dedicate o serie întreagă de bloguri care îi laudă frumuseţea fizică, iar în noiembrie 2011, admiratoarele lui Ryan Gosling au organizat un protest special în faţa sediului din New York al revistei People, după ce această publicaţie a acordat titlul de "cel mai sexy bărbat în viaţă" actorului american Bradley Cooper.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marinescu, despre cazurile de gripă: Antiviralul este medicamentul care te ridică din pat
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
-
Curtea Penală Internaţională condamnă sancţiunile SUA şi promite să continue să „facă dreptate”
Tot în 2011, Ryan Gosling a primit însă din partea revistei Time titlul de "cea mai cool persoană a anului", iar în acest an a ocupat un loc foarte bun - al şaptelea - în topul celor mai sexy bărbaţi din lume, alcătuit anual de tabloidul britanic The Sun.
Cu toate acestea, starul canadian nu consideră că ar fi un bărbat atrăgător: "Nici măcar nu mă cred deosebit de atrăgător şi nu reprezint deloc bărbatul tipic de la Hollywood ales pentru roluri principale. Am o afinitate mult mai mare pentru acele personaje care nu fac parte din acel tip. Urăsc sentimentul de a-mi face meseria doar pentru a-mi primi salariul".
Ryan Gosling a devenit cunoscut cu rolul principal din comedia romantică "The Notebook" (2004), foarte apreciată de publicul feminin, însă spune că nu vrea să îşi continue cariera cu roluri din acest registru: "Am fost norocos că am jucat în câteva filme romantice, care îţi creează un fel de aură de bărbat romantic. Nu cred însă că acesta este destinul meu de actor şi nu voi continua să joc în astfel de roluri. Îmi plac considerabil mai mult poveştile romantice complicate şi tensionate, ca aceea din «Blue Valentine», sau personajele ciudate, precum acela pe care l-am jucat în «Drive». Sunt însă deschis la orice fel de rol, atât timp cât găsesc ceva inteligenţă sau frumuseţe în scenariu şi mai ales dacă regizorul are o viziune proprie asupra lumii întregi".
Ryan Gosling va experimenta o nouă categorie de roluri odată cu următorul lui film, "The Gangster Squad", bazat pe o poveste reală, ce va fi lansat în 2013. În acest film el interpretează rolul sergentului Jerry Wooters, un poliţist dedicat profesiei sale, însărcinat cu coordonarea unei trupe de elită care arestează infractorii de pe coasta de Est, conduşi de mafiotul Mickey Cohen, interpretat de Sean Penn.
Ryan Gosling a urmat un drum destul de întortocheat înainte de a ajunge unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood. Născut şi crescut în provincia Ontario din Canada, Gosling a fost un copil-problemă la şcoală, unde avea note foarte mici şi se bătea adeseori cu colegii săi.
Mama lui a divorţat şi s-a mutat apoi la Los Angeles, unde tânărul Ryan şi-a început cariera în showbusiness.
A apărut prima dată în "Mickey Mouse Club", popularul serial TV pentru copii, care a lansat carierele unor artişti de seamă, precum Britney Spears, Christina Aguilera şi Justin Timberlake.
Ryan Gosling este unul dintre actorii aflaţi într-o ascensiune spectaculoasă la Hollywood, prestaţiile sale din filmele "Jurnalul/ The Notebook", "Blue Valentine", "Cursa/ Drive" şi " The Ides of March" fiind apreciate de critici.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:27
PSD începe o serie de consultări la Parlament. Despre ce e vorba
-
astăzi, 14:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1080. „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit" / Trump este pregătit să intensifice sancţiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina / Kellogg sugerează că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri / Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă / Cehia extinde protecţia pentru ucraineni