Ryan O'Neal a fost diagnosticat cu cancer la prostată în ultimul stadiu

Actorul american Ryan O'Neal a dezvăluit recent că a fost diagnosticat cu cancer la prostată în stadiul patru (metastază), după ce a învins o altă boală gravă, leucemie, în urmă cu 20 de ani. El trebuie să urmeze un tratament cu hormoni şi să facă radioterapie.

Urmărește
779 afișări
Imaginea articolului Ryan O'Neal a fost diagnosticat cu cancer la prostată în ultimul stadiu

Ryan O'Neal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul în vârstă de 70 de ani declară însă că medicii i-au spus că are mari şanse să se recupereze, deoarece cancerul, deşi în stadiul patru, este în formă incipientă, informează dailymail.co.uk.

Dacă acest cancer s-a răspândit la organe îndepărtate în corp şi la oase, boala poate fi ţinută sub control, dar nu eliminată, cu terapii standard.

În anii 1990, Ryan a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă, manifestată printr-un exces de celule albe în sânge.

Cel mai recent diagnostic al său vine la trei ani după pierderea iubitei sale, actriţa Farrah Fawcett, decedată şi ea din cauza unui cancer.

Ryan O'Neal a jucat în filme celebre precum "Love Story" şi "Paper Moon". Actorul american a fost nominalizat la Oscar în 1971, pentru rolul din "Love Story", şi a jucat într-un alt lungmetraj de renume - "Barry Lyndon", de Stanley Kubrick.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici