Prima pagină » Life-Inedit » Sadie Frost, fosta soţie a lui Jude Law, a fost arestată

Sadie Frost, fosta soţie a lui Jude Law, a fost arestată

Sadie Frost, fosta soţie a starului hollywoodian Jude Law, a fost arestată duminică, fiind acuzată de ultraj.
Sadie Frost, fosta soţie a lui Jude Law, a fost arestată

Frost, care a divorţat de Law în 2003, a fost reţinută de poliţie după un scandal cu fostul model James Gooding, cu care aceasta are o relaţie ce durează de câteva luni, informează constactmusic.com.http://www.constactmusic.com

Potrivit cotidianului britanic The Sun, Frost a fost interogată de agenţii de ordine, care au transportat-o la o secţie de poliţie din Londra.

„O femeie în vârstă de 47 de ani a fost arestată pentru suspiciunea de ultraj. Bărbatul care a fost agresat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, se arată în raportul poliţiştilor.

Aceeaşi sursă mai informează că actriţa a fost eliberată pe cauţiune luni.

Înainte de a avea o relaţie cu Sadie Frost, James Gooding a format un cuplu cu artista Kylie Minogue. Aceasta a decis să pună capăt legăturii de cinci ani cu modelul, după ce presa a speculat cu privire la o relaţie a lui cu fotomodelul Sophie Dahl.

Artista şi producătoarea britanică Sadie Frost şi Jude Law s-au căsătorit în 1997 şi au împreună trei copii – Rafferty, în vârstă de 15 ani, Iris, în vârstă de 11 ani, şi Rudy, în vârstă de 9 ani. Ultimul copil a cuplului Law-Frost a fost adus pe lume prematur, cu cinci săptămâni înainte de termen, iar actorul britanic a trebuit să fugă de pe platourile de filmare ale peliculei „Cold Mountain”, din România, pentru a putea fi împreună cu soţia sa la Londra, pentru a o susţine moral.

Sadie Frost şi Jude Law au divorţat în octombrie 2003, urmând doi ani de lupte în instanţă pentru obţinerea custodiei celor trei copii minori.