Prima pagină » Life-Inedit » Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă

Actorii Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă în cadrul unei ceremonii intime şi private ce va fi organizată pe Insula Bermuda.
Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă

Actorul american, în vârstă de 68 de ani, şi soţia lui galeză – care s-a internat în 2011 într-o clinică specializată, după ce a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, agravată de lupta pe care soţul ei a dus-o cu cancerul – au decis să lase în urmă problemele din ultimii ani şi să meargă într-o vacanţă în Insula Bermuda, unde îşi vor reînnoi jurămintele de credinţă, informează femalefirst.co.uk.

„Vor să lase în spate aceşti ultimi ani dificili. Vor organiza o ceremonie privată în Bermuda”, a declarat o sursă citată de publicaţia Daily Star.

Catherine Zeta-Jones spune că va profita de această ocazie pentru a invita la ceremonie toate rudele ei din Ţara Galilor, de care spune că îi este foarte dor, pentru că nu le-a mai văzut de multă vreme, de când s-a mutat în Statele Unite.

Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones s-au căsătorit în noiembrie 2000 şi au împreună doi copii – Dylan, născut în august 2000, şi Carys, născută în aprilie 2003.