Prima pagină » Life-Inedit » „Sâni cu sclipici”, cum a fost numită tânăra care a lovit un bărbat care a agresat-o în timpul unui festival, susţine că este hărţuită online | FOTO, VIDEO

„Sâni cu sclipici”, cum a fost numită tânăra care a lovit un bărbat care a agresat-o în timpul unui festival, susţine că este hărţuită online | FOTO, VIDEO

O tânără din Statele Unite, care în timpul unui festival de muzică din Noua Zeelandă a fost filmată cum îi aplică unui bărbat o serie de lovituri după ce acesta i-a atins sânii, a declarat că după ce videoclipul în care este protagonistă a ajuns online este hărţuită, primind chiar ameninţări cu moartea.

Madeline Anello-Kitzmiller, în vârstă de 20 de ani susţine că a primit mii de mesaje degradante, după incidentul de la festivalul Rhythm and Vines, care a avut loc în Noua Zeelandă de Anul Nou.  Mai mult, există persoane care au făcut o petiţie online prin care se cere deportarea sa, iar unii i-au transmis ameninţări cu moartea, relatează Daily Mail.

„Sunt persoane care mi-au spus că sunt dezgustătoare şi că ar trebui să-mi fie ruşine”, a declarat ea, pentru 1 News Now.

„Cineva pretinde ca a publicat online o petiţie care avea deja 900 de semnături pentru a mă deporta”, a adăugat Madeline Anello-Kitzmiller.

Tănăra, ce a fost supranumită „sâni cu sclipici” a povestit că bărbatul a hărţuit-o de mai multe ori înainte ca ea să riposteze, iar prietenul acestuia i-a aruncat băutura în faţă. 

Mulţi dintre cei care au văzut videocliplul viral o acuză pe ea  că a provocat incidentul prin faptul că a ales o ţinută necorespunzătoare, defilând topless şi pictându-şi sânii cu sclipici, având doar un batic de cadână pe şolduri.

După ce a fost numită femeia „sâni cu sclipici”, ea a organizat un marş topless în Auckland pentru a lupta împotriva hărţuirii.

Evenimentul, care va avea loc duminică, nu are nici un fel de cod de vestimentaţie, iar femeile care doresc au la îndemână un artist recunoscut pentru a-şi decora cu sclipici pieptul şi a avea „sâni strălucitori”.