Sărbătoarea Sfântului Andrei - noaptea strigoilor, dar şi a rodniciei pământului

Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus imaginea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. El a preluat numele şi data de celebrare ale Apostolului Andrei - 30 noiembrie -, cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei.

Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, tinerii camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea, înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii - oamenii care se nasc cu coadă, o vertebră în plus, din legături incestuoase etc. - îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor, iar strigoii morţi ies din sicrie, morminte şi cimitire pentru a provoca suferinţe oamenilor, pocesc şi sug sângele celor vii, leagă sau iau puterea bărbaţilor, strică taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii şi urşii. În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numită şi Păzitul Usturoiului, era în toi. Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării.

Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau in curtea casei, unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărţea usturoiul şi, cu mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor şi descântecelor.

Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei.

Ca la orice început de an, existau foarte multe practici magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepara o "turtucă de Andrei", o turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un caţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul în care încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an, este practicat şi astăzi.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc". Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Conform Evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său, Petru, la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru.

Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând "iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii", Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos".

Şi astfel l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre acest sfânt, a explicat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Ziua Sfântului Apostol Andrei este, totodată, Ziua Naţională Bisericească, a mai spus părintele Stoica.

Tradiţia Bisericii spune că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos.

Tot din Tradiţie mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus "Crucea Sfântului Andrei".

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.

În sfintele Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori, la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Pastelui iudaic, voiau să-L vadă.

Scrierile vorbesc despre faptul că Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia în Sciţia Minor, Dobrogea de astăzi. Despre el vorbeşte şi mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în cartea sa "Viaţa şi petrecerea sfinţilor". El scria că "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră, şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde este acum Ţarigradul (Constantinopolul), Tracia şi Macedonia, Tesalia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat".

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.

Multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Andrei. Cea mai importantă este Peştera Sfântului Andrei, o biserica adevărată, săpată în stâncă, în care se află un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe merg acolo pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopti pe acest "pat al Sfântului Andrei".

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, în 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

(Material realizat de Oana Ghiţă).