James Blunt concertează la Bucureşti (Video şi Galerie Foto)
Locul de desfăşurare al evenimentului, precum şi preţul biletelor urmează a fi anunţate în curând.
James Blunt a debutat cu "Back to Bedlam", album ce a fost compus în Kosovo, în 1999, pe vremea când artistul era încă ofiţer al armatei britanice.
"Back to Bedlam" s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare, transformându-l rapid pe James Blunt în cel mai de succes artist debutant al tuturor timpurilor.
Cel de-al treilea single, "You’re Beautiful", a fost hitul cu care a dat lovitura, devenind, totodată, primul artist britanic care a dominat topurile americane în ultimul deceniu.
Blunt a câştigat două BRIT Awards şi a avut cinci nominalizări la premiul Grammy.
Albumul "All The Lost Souls" (2007) a câştigat Discul de Aur pentru vânzări încă din prima săptămână de la lansare.