Scandal în Marea Britanie: George Michael şi Michael Caine, acuzaţi de evaziune fiscală

Mai multe celebrităţi, precum George Michael, Gary Barlow, Michael Caine, Katie Melua şi membrii trupei Arctic Monkeys, au fost acuzate de evaziune fiscală, alături de avocaţi, medici şi judecători, şi sunt implicate într-un uriaş scandal care a izbucnit recent în Marea Britanie.

Urmărește
440 afișări
Imaginea articolului Scandal în Marea Britanie: George Michael şi Michael Caine, acuzaţi de evaziune fiscală

George Michael (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Potrivit site-ului Daily Mail, artiştii citaţi au fost acuzaţi de jurnaliştii britanici de ipocrizie, miercuri, întrucât s-au folosit de o schemă de evaziune fiscală, foarte elaborată, în ciuda faptului că au vorbit în numeroase ocazii despre importanţa achitării taxelor şi a impozitelor.

Aproximativ 1.600 de celebrităţi, oameni de afaceri, avocaţi, medici şi avocaţi au încercat să ascundă de fiscul britanic circa 1,2 miliarde de lire sterline (1,5 miliarde euro) prin intermediul unei complicate reţele de firme din străinătate. Michael Caine, Gary Barlow şi doi dintre colegii lui din grupul Take That, prezentatoarea BBC Anne Robinson şi cei patru membri ai trupei rock Arctic Monkeys sunt cercetaţi pentru participarea lor în controversata schemă fiscală "Liberty".

Din acelaşi motiv, cântăreaţa Katie Melua a fost aspru criticată de organizaţia Christian Aid, care a nominalizat-o pe artistă la un trofeu - Tax Superhero Award - în anul 2010, după ce aceasta a declarat în mod public faptul că plăteşte taxe care valorează "aproape jumătate din veniturile" sale, pentru a sprijini serviciile publice din Marea Britanie.

Schema de evaziune fiscală "Liberty" a fost desfiinţată în 2009, atunci când o eroare din legislaţia fiscală britanică a fost remediată. Fiscul britanic - HM Revenue and Customs (HMRC) - intenţionează să prezinte acest caz în faţa tribunalului, iar primele audieri în acest sens au fost deja programate pentru martie 2015.

Experţii sunt de părere că organizatorii acestui plan de evaziune fiscală vor fi condamnaţi, iar celebrităţile şi ceilalţi investitori vor fi nevoiţi să înapoieze statului britanic mai multe sute de milioane de lire sterline.

Katie Melua, născută în Georgia, a încercat să "ascundă" de fiscul britanic suma de 850.000 de lire sterline în 2008, plătind fondului "Liberty" o taxă de 59.500 lire sterline, potrivit publicaţiei The Times.

George Michael, în vârstă de 51 de ani, a cărui avere este estimată la 105 milioane de lire sterline, ar fi plătit aceluiaşi fond o taxă de 443.000 de lire sterline pentru a ascunde de fisc venituri nete de 6,2 milioane de lire sterline. În 1996, cu un an înainte de venirea la putere a Partidului Laburist, cântăreţul britanic declara: "Aş fi de acord să plătesc 50% sau 60% din încasările mele pentru un guvern laburist".

Actorul Michael Caine, în vârstă de 81 de ani, ar fi încercat la rândul său să "ascundă" de fiscul britanic suma de 600.000 de lire sterline. În anul 2009, el a făcut o declaraţie şocantă, spunând că se va muta în Statele Unite dacă pragul maximal de impozitare a veniturilor din Marea Britanie va ajunge la 51%.

Prezentatoarea de televiziune Anne Robinson, în vârstă de 70 de ani, care ar fi păstrat 4 milioane de dolari după ce a plătit fondului "Liberty" o taxă de 280.000 de lire sterline, a spus în 2002 că plăteşte "taxe vaste" statului britanic.

Cei patru membri ai trupei Arctic Monkeys - Alex Turner, Jamie Cook, Nick O'Malley şi Matt Helders - au plătit fiecare aceluiaşi fond comisioane cuprinse între 38.000 de lire sterline şi 84.000 de lire sterline pentru a-şi păstra intacte veniturile obţinute, cuprinse la rândul lor între 557.000 de lire sterline şi 1,1 milioane de lire sterline.

Daily Mail spune că Gary Barlow, în vârstă de 43 de ani, ar fi scutit de la impozitare venituri de 4,46 milioane de lire sterline, iar doi dintre colegii lui din grupul Take That, Mark Owen, în vârstă de 42 de ani, şi Howard Donald, în vârstă de 46 de ani, ar fi scutit la rândul lor de la impozitare sume de 1,4 milioane de lire sterline, respectiv 2,1 milioane de lire sterline.

Fondul "Liberty" a funcţionat în mod legal în perioada existenţei sale, iar unii dintre investitorii lui au ales să nu beneficieze de pe urma scutirilor fiscale oferite de fond sau, dacă au făcut-o, au achitat ulterior diferenţele fiscale pe care le datorau statului britanic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici