Scandal la Miss Amazon 2015: O finalistă din concurs a smuls coroana de pe capul învingătoarei – VIDEO

Publicat: 01 02. 2015, 17:30
Actualizat: 02 04. 2020, 23:19

Incidentul s-a produs la doar câteva secunde după ce juriul a anunţat numele învingătoarei, Carolina Toledo, potrivit publicaţiei britanice The Mirror. Concurenta care a ocupat locul al doilea, Sheislane Hayalla, s-a apropiat mai întâi de învingătoare şi a felicitat-o, informează huffingtonpost.com.

Fairplay-ul ei s-a oprit însă în acel moment, pentru că imediat după aceea, aşa cum arată o înregistrare video publicată pe site-ul huffingtonpost.com, Sheislane Hayalla a smuls coroana de pe capul învingătoarei, a aruncat-o pe podea şi a rostit câteva cuvinte dure la adresa Carolinei Toledo.

După ce a insultat-o şi apostrofat-o pe învingătoare, cu un gest ameninţător, Sheislane Hayalla a părăsit, furioasă, scena pe care a avut loc concursul.