Scene amuzante la Săptămâna Modei de la Paris: O femeie s-a urcat pe podium, iar un celebru supermodel a dat-o jos | VIDEO
Femeia a fost identificată drept comicul Marie S’Infiltre, numele său real fiind Marie Benoliel, potrivit CBS News.
Benoliel a participat la spectacol îmbrăcată într-un ansamblu care s-a potrivit perfect cu restul colecţiei prezentată de Chanel, iar unii spectactori au ratat complet momentul când femeia s-a urcat pe podium alături de celelalte modele.
„Falsul supenrmodel” a mers pe scenă până când Gigi Hadid a confruntat-o. Imagini surprinse în timpul spectacolului arată cum Hadid, deloc impresionată de incident, s-a oprit în faţa femeii şi a obligat-o să coboare de pe scenă.
BBC a transmis că Benoliel ar fi plănuit farsa ca o manevră publicitată. „Nu o să facem un caz din asta”, a declarat un purtător de cuvânt al Chanel.
Chiar dacă Benoliel a încercat să atragă atenţia asupra sa prin farsă, Hadid este cea care a primit laude din partea comunităţii online. La scurt timp după incident, numele supermodelului era printre cele mai menţionate pe platforma de micro-blogging Twitter, aceasta fiind desemnată „cel mai bun paznic al Săptămânei Modei la Paris”.