Sute de turişti vin la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine, unde, pe înălţimi, încă se mai poate schia, pentru că zăpadă măsoară peste 3 metri. Cei care nu sunt amatori ai sporturilor de iarnă se bucură de zăpadă şi de mâncarea tradiţională în jurul cabanei.
„Avem turişti, mai aşteptăm şi avem încă locuri libere. Noi îi aşteptăm pe toţi la schi, le oferim mâncare tradiţională, carne de vânat, dar şi mititei, cum se obişnuieşte de 1 Mai”, au spus reprezentanţii Cabanei Bâlea Lac.
O noapte de cazare pentru două persoane costă 240 de lei şi are inclus şi micul dejun.
Atracţia zonei, Hotelul de Gheaţă, a fost, însă, închis.
Înainte de a urca cu telecabina la Bâlea Lac, turiştii se pot opri la Palatul Burkenthal, din Avrig, unde se desfăşoară în această perioadă un festival de tango argentinian.
Alţi turişti, care vor să stea la plajă şi să facă baie de 1 Mai pot alege să meargă la Ocna Sibiului, oraş cunoscut ca „Litoralul Ardealului”, unde a fost deschis, pentru minivacanţă, Complexul Lacurilor Naturale, iar accesul este gratuit.
„Oficial, deschidem doar în 18 mai, dar cei care vor să facă baie pot veni de la 1 Mai. Trebuie să ştie că, deocamdată, nu sunt deschise terasele, fiind asigurate condiţiile principale: acces în lacuri, duşuri, şezlonguri”, a declarat Ionuţ Costea, administratorul SC Lacuri Naturale SA.
Cei care vor să se cazeze în Ocna Sibiului încă mai pot găsi locuri la preţuri cuprinse între 500 şi 1.000 de lei camera de două persoane pentru un sejur de 3 nopţi, dar au şi varianta de a se caza la Sibiu, la 11 kilometri depărtare.
Sejurul de trei nopţi pentru două persoane, în oraş, trece de 1.000 de lei la un hotel central, iar gradul de ocupare turistică depăşeşte 90 la sută.