Schimbare în show-ul "Sensation" din Capitală: Mauro Picotto îl înlocuieşte pe Eric Prydz - VIDEO

Mauro Picotto îl va înlocui pe suedezul Eric Prydz în line-up-ul show-ului "Sensation" de sâmbătă noapte, de la Bucureşti, după ce acesta din urmă a anunţat că nu va putea participa la eveniment, din cauza unei gripe severe, informează organizatorii.

Urmărește
219 afișări
Imaginea articolului Schimbare în show-ul "Sensation" din Capitală: Mauro Picotto îl înlocuieşte pe Eric Prydz - VIDEO

Schimbare în show-ul "Sensation" din Capitală: Mauro Picotto îl înlocuieşte pe Eric Prydz (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Italianul Mauro Picotto a devenit faimos cu piese precum "Proximus", "Komodo", "Iguana", "Pulsar" si "Lizard" şi a colaborat cu nume importante ale scenei internaţionale, Tiesto fiind numai unul dintre acestea.

"Anunţăm cu regret ca Eric nu va putea participa la 'Sensation' în Bucureşti din cauza bolii. Doctorii l-au sfătuit să nu călătorească. Eric regretă că trebuie să-şi anuleze reprezentaţia şi îşi cere scuze faţă de toţi participanţii la evenimentul de sâmbătă şi faţă de organizatori" au declarat reprezentanţii DJ-ului suedez.

DJ, producător şi remixer, Mauro Picotto a lansat peste 600 de producţii şi remixuri numeroase şi până în prezent a vândut peste şase milioane de exemplare în întreaga lume. Seturile sale s-au auzit în cele mai bune cluburi din lume şi a fost cap de afiş la evenimente majore precum Love Parade, Creamfields, Festivalul MTV, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino, Ultra, Time Warp şi Awakenings.

Primul spectacol marca "Sensation" în România - "Ocean of White" are loc sâmbătă noapte, la Romexpo, în Capitală. DJ-i celebri vor mixa o noapte întreagă într-un decor fantastic, într-un show ce combină muzica, dansul, teatrul, jocul de lumini şi efectele pirotehnice.

Conceptul "Sensation" este originar din Amsterdam, unde în fiecare vară se lansează un nou spectacol bazat pe renumitul dress-code "be part of the night, dress în white" (fă parte din spectacol, îmbracă-te în alb, n.r.), înainte de a porni în turneu în întreaga lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici