Semnale radio MISTERIOASE din Univers: Anunţul astronomilor care uimeşte lumea | VIDEO

Mai multe unde radio misterioase, care provin dintr-o galaxie aflată la aproximativ 1,5 miliarde de ani lumină de Terra, au fost recepţionate de un telescop din Canada.

Urmărește
18005 afișări
Imaginea articolului Semnale radio MISTERIOASE din Univers: Anunţul astronomilor care uimeşte lumea | VIDEO

Semnale radio MISTERIOASE: Anunţul astronomilor care uimeşte lumea

Astronomii au anunţat că deşi originea exactă şi natura semnalelor reprezintă încă o necunoscută, se ştie că acestea vin din aceeaşi sursă, iar faptul că multe sunt "repetitive" reprezintă un fenomen neobişnuit, relatează BBC
 
Potrivit oamenilor de ştiinţă, Observatorul CHIME, din British Columbia Okanagan Valley, a captat 13 semnale radio pe unde scurte, unul dintre acestea fiind ieşit din comun, deoarece se repetă şi vine din aceeaşi sursă. Este vorba despre o galaxie aflată la aproximativ 1,5 miliarde de ani lumină depărtare de Pământ.

Deşi nu este o premieră, descoperirea este catalogată ca fiind una majoră. Până acum a mai fost înregistrat un singur „eveniment” similar, dar de către un alt telescop.

„Faptul că mai există un altul (semnal, n.red.) arată că ar putea exista mai multe. Şi, cu mai multe 'repetitive' şi mai multe surse la dispoziţie, am putea să înţelegem aceste puzzle-uri cosmice. De unde vin  (semnalele, n.red.) şi care este cauza lor”, a declarat astrofizicianul Ingrid Stairs, de la Universitatea British Columbia.

Descoperirea adânceşte misterul

Descoperirea adânceşte misterul privind acest fenomen, dar oferă şi o potenţială oportunitate de a înţelege sursa semnalelor dintr-o galaxie situată la miliarde de ani lumină de Terra, potrivit The Independent.

Semnalele radio repetate ar putea avea multe surse, de la stele care au explodat la comunicare extraterestră. Însă, până acum, cercetătorii nu au reuşit să afle originea fenomenului. Semnalele durează doar o milisecundă, dar sunt transmise cu aceeaşi cantitate de energie produsă de Soare în 12 luni.

Cercetătorii spun că unul dintre semnale s-a repetat de şase ori, aparent din acelaşi loc. Din cele aproximativ 60 de semnale radio detectate până în prezent, numai unul s-a repetat, până la cel detectat recent.

Noua descoperire aparţine cercetătorilor care se ocupă de proiectul Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment din British Columbia, Canada. Rezultatele studiului lor au fost publicate în revista Nature.

Cercetătorii spun că fenomenul arată că, dincolo de Terra, există "o populaţie substanţială" de semnale radio repetate. Cele două seturi detectate până în prezent le vor permite să stabilească diferenţele dintre cele care se repetă şi cele singulare, sursele acestora, dar şi să observe viitoare semnale radio.

"Oricare este sursa acestor unde radio, este interesant de văzut cât de mare este aria de frecvenţe pe care le poate produce. În unele modele sursa nu poate produce nimic sub o anumită frecvenţă", mai spun cercetătorii.

Din cele 13 semnale radio care au fost detectate în decurs de doar trei săptămâni, cel puţin şapte au fost înregistrate la frecvenţa de 400 MHz, cea mai joasă observată până în prezent.

Specialiştii spun că ar putea exista şi mai multe semnale radio, dar la frecvenţe mult prea joase pentru a fi detectate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici