Serialul "Urzeala tronurilor" ar putea avea mai mult de şapte sezoane

Serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" ar putea avea mai mult de şapte sezoane, informează huffingtonpost.com.

Urmărește
4203 afișări
Imaginea articolului Serialul "Urzeala tronurilor" ar putea avea mai mult de şapte sezoane

Serialul "Urzeala tronurilor" ar putea avea mai mult de şapte sezoane (Imagine: Hepta)

Creatorii acestui popular serial de televiziune, D.B. Weiss şi David Benioff, au declarat în 2014 că "Game of Thrones", un serial original HBO, se va încheia după cel de-al şaptelea sezon. Cu toate acestea, managerii postului american par să îşi dorească mai mult de şapte sezoane pentru celebra producţie TV.

Informaţia a fost publicată în premieră de Entertainment Weekly care a stat de vorbă cu Michael Lombardo, directorul departamentului de programe de la HBO, care a spus că postul de televiziune şi-ar dori ca serialul "Urzeala tronurilor" să continue şi după difuzarea celui de-al şaptelea sezon.

Însă Weiss şi Benioff ar putea să nu fie de acord cu acest lucru, deoarece au spus de curând că principala lor preocupare din perioada actuală constă în crearea unui final "potrivit şi satisfăcător" pentru "Game of Thrones", indiferent de cât de multe sezoane ar necesita acest lucru.

"Vrem să încheiem show-ul pe o notă înaltă", a spus D.B. Weiss. "În mare, ştim deja câte ore au rămas de difuzat din acest serial. Nu vrem să adăugăm încă 10 ore la ceea ce avem deja. Aici e vorba de a găsi acel moment, cel mai potrivit (pentru încheierea serialului, n.r.), atât pentru noi, cât şi pentru HBO, dar care, înainte de toate, va fi cel mai potrivit şi pentru public", a adăugat David Benioff.

Speculaţiile despre un posibil film "Game of Thrones" au început să apară încă de anul trecut, atunci când scriitorul George R. R. Martin, autorul romanelor pe baza cărora este realizat serialul, a menţionat posibilitatea unei lansări a unui lungmetraj pe marile ecrane care ar putea să încheie producţia de televiziune. Directorii de la HBO nu par însă a fi prea ataşaţi de această idee, întrucât vor să rămână loiali abonaţilor postului şi nu doresc să transpună finalul unui serial TV în sălile de cinematograf.

Deocamdată, serialul "Game of Thrones" va continua în mod oficial cu un al şaselea sezon. O serie de negocieri au fost demarate cu actorii principali din distribuţie, pe care producătorii show-ului TV speră să îi convingă să joace şi într-un posibil sezon cu numărul şapte.

Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".

George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.

Cel de-al cincilea sezon al serialului "Urzeala tronurilor", produs de HBO, va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 12 aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici