Shakira va construi o şcoală în Haiti

Cântăreaţa columbiană Shakira s-a întâlnit, duminică, cu câţiva dintre supravieţuitorii seismului din Haiti şi a anunţat că fundaţia sa va construi o şcoală în această ţară, puternic afectată de cutremurul din 12 ianuarie.

Urmărește
201 afișări
Imaginea articolului Shakira va construi o şcoală în Haiti

Shakira va construi o şcoală în Haiti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa columbiană, care a participat deja la mai multe acţiuni de caritate organizate de actorii de la Hollywood şi alte celebrităţi mondiale pentru a strânge fonduri în favoarea victimelor cutremurului din 12 ianuarie, a călătorit spre capitala Port-au-Prince la bordul unui avion privat.

În locul în care fundaţia sa va construi şcoala "Barefoot" Haiti, Shakira s-a întâlnit cu câteva sute de copii, iar unii dintre ei au dansat pe muzica cântăreţei columbiene. Shakira a vizitat apoi o tabără de refugiaţi care adăposteşte aproape 50.000 de persoane, unde s-a întâlnit cu actorul american Sean Penn, a cărui fundaţie este şi ea prezentă în Haiti, fiind implicată în câteva proiecte umanitare.

"Am venit aici pentru a finaliza pregătirile şi pentru a putea începe construcţia unei şcoli «Barefoot» aici, în Haiti", a declarat Shakira.

Şcoala va fi construită după modelul şcolilor similare construite de fundaţia ei - Pies Descalzos (Barefoot) Foundation -, care asigură educaţia, hrana şi consilierea psihologică a peste 6.000 de copii columbieni ce au suferit în trecut din cauza unor acte de violenţă.

"Credem că putem folosi aici ceea ce am învăţat în Columbia şi să aplicăm aceste idei în această ţară, care are nevoi atât de mari în acest moment", a adăugat Shakira. Şcoala ei din Haiti va fi construită şi administrată cu ajutorul altor organizaţii neguvernamentale.

Cutremurul din Haiti, considerat de mulţi specialişti drept cea mai mare catastrofă naturală din istoria modernă, a ucis peste 300.000 de oameni, potrivit guvernului haitian, şi a lăsat fără locuinţe peste un milion de persoane.

Shakira susţine mai multe proiecte umanitare în America Latină, în special prin Fundaţia ALAS (America Latina Accion Solidaria), care a inaugurat mai multe şcoli, pe care le consideră "restaurantele sufletului".

În 2008, starul columbian a participat la Summitul Ibero-American din San Salvador. Ea susţine în special punerea în practică a unui sistem de "asigurări universale" în materie de educaţie, sănătate şi nutriţie pentru copiii Americii Latine.

Cântăreaţa columbiană a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos în 1995, cu scopul de a construi mai multe stabilimente educaţionale pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici