Videoclipul, care a fost publicat pe câteva reţele sociale, a fost realizat de nepoata fostului preşedinte, regizoarea Mika Almog. Ea a afirmat că a fost inspirată în realizarea videoclipului după ce a citit „Scrisoare către tânăra generaţie”, semnată de bunicul său, relatează site-ul Ynetnews.com.
În finalul înregistrării, Shimon Peres afirmă că va continua să contribuie la consolidarea statului Israel prin promovarea coexistenţei paşnice şi a democraţiei în Orientul Mijlociu, dar şi prin încurajarea dezvoltării tehnlogiei israeliene, prin intermediul activităţilor desfăşurate în cadrul Peres Center for Peace.
Videoclipul a fost prezentat în premieră duminică seara la un eveniment organizat la New York, unde, printre alţii, au fost prezenţi fostul secretatar de Stat Henry Kissinger, actorul Robert De Niro, şi numeroşi analişti internaţionali.