Prima pagină » Life-Inedit » Paris Hilton vrea să se mărite cu iubitul său cu 11 ani mai tânăr

Paris Hilton vrea să se mărite cu iubitul său cu 11 ani mai tânăr

Paris Hilton, starleta în vârstă de 32 de ani moştenitoare a imperiului Hilton, a declarat, într-o emisiune de televiziune, că ar dori să îşi întemeieze o familie şi chiar să aibă copii împreună cu iubitul ei River Viiperi, în vârstă de 21 de ani.
Paris Hilton vrea să se mărite cu iubitul său cu 11 ani mai tânăr

Fosta starletă de televiziune – care în 2007 a făcut închisoare pentru că a fost prinsă conducând fără permis, după ce acesta îi fusese suspendat pentru că, anterior, a condus maşina sub infleunţa băuturilor alcoolice – a declarat că nu mai este de mult o petrecăreaţă şi că şi-ar dori foarte mult ca, în viitorul apropiat, să aibă copii cu modelul River Viiperi, informează contactmusic.com.

„Mă feresc de necazuri. Am crescut, m-am maturizat”, a spus Hilton pentru „The Wendy Williams Show”. Întrebată dacă este pregătită să îşi întemeieze o familie, aceasta a adăugat: „Cred că acesta este visul oricărei femei şi rostul vieţii – într-o bună zi să ai copii şi familie. Sunt foarte îndrăgostită. Consider că sunt foarte norocoasă că l-am întâlnit. Este unul dintre cei mai buni şi mai loiali bărbaţi pe care i-am întâlnit în toată viaţa şi mă tratează ca pe o prinţesă”.

Paris Hilton şi River Viiperi în timpul show-ului lui Marlon Gobel, anul trecut, la Lincoln Center, în timpul New York Fashion Week. Starleta a mai avut realţii cu DJ Afrojack, Benji Madden şi Nick Carter şi a mai fost logodită cu omul de afaceri Paris Latsis şi cu modelul Jason Shaw.

Paris spune că, deşi îşi doreşte o familie alături de modelul de origine spaniolă, se concentrează mai mult asupra promovării propriului brand decât să-i forţeze acestuia mâna pe pentru a o cere se soţie.

Paris Hilton este strănepoata fondatorului imperiului Hilton, Conrad Hilton. În ultimii 10 ani, Paris Hilton rareori a lipsit din tabloidele din întreaga lume.

Între 2003 şi 2007, Paris a participat, alături de cea mai bună prietenă a ei din acea perioadă, Nicole Richie, la reality-show-ul „The Simple Life”, iar în 2008 a fost protagonista unui format TV similar, în care îşi căuta o nouă prietenă.

În 2007, starleta a petrecut trei săptămâni în închisoare pentru că a încălcat termenii impuşi în perioada de libertate condiţionată, după un accident rutier, iar în 2010 a fost condamnată pentru posesie de droguri.

Între timp, ea a lansat mai multe colecţii vestimentare internaţionale, un parfum şi o linie de pantofi.

De asemenea, ea s-a lansat şi în industria muzicală. Albumul de debut al starletei americane, „Paris”, lansat în 2006, a generat opinii împărţite în rândul criticilor muzicali.