O importantă reţea de socializare va începe să verifice dacă utilizatorii săi au cu adevărat vârsta minimă de 13 ani

Publicat: 05 12. 2019, 15:15
Actualizat: 31 03. 2020, 17:31

„Solicitarea acestor informaţii ne va ajuta să împiedicăm persoanele minore să se alăture reţelei de socializare şi să păstrăm siguranţa tinerilor”, au comunicat reprezentanţii Instagram într-un mesaj de pe blog-ul oficial.

Informaţiile despre ziua de naştere nu vor fi vizibile altor utilizatori de pe Instagram.

Termenii de utilizare de Instagram precizează deja că trebuie să ai minimum 13 ani pentru a te putea înscrie. Însă de la lansarea sa, în 2010, Instagram nu le-a cerut utilizatorilor să specifice vârsta lor.

Deocamdată, Instagram nu va obliga utilizatorii deja existenţi – care sunt aproximativ 1 miliard – să îşi specifice anul naşterii.

Instagram a declarat că, în următoarele câteva luni, va folosi informaţiile legate de vârstă pentru a crea experienţe educative, adaptate adolescenţilor.