Solista trupei Texas a căzut şi s-a accidentat destul de grav în timp ce filma un videoclip

Sharleen Spiteri, solista trupei rock scoţiene Texas, a căzut şi s-a accidentat destul de serios în zona feţei, în timp ce filma un nou videoclip, pe o stradă din Paris.

Urmărește
336 afișări
Imaginea articolului Solista trupei Texas a căzut şi s-a accidentat destul de grav în timp ce filma un videoclip

Solista trupei scoţiene Texas a căzut şi s-a accidentat destul de grav în timp ce filma un videoclip

Artista a căzut în timp ce filma videoclipul pentru noul single al trupei Texas, intitulat "The Conversation", extras de pe albumul cu acelaşi titlu, care va apărea pe piaţă în luna mai, informează The Sun.

În timp ce alerga pe o stradă din Paris, urmărită de actorul Peter Mullan, Sharleen Spiteri a alunecat, a căzut şi s-a lovit cu faţa de o bordură.

Cântăreaţa, care a fost transportată imediat la spital, are buza inferioară spartă, un ochi învineţit şi a suferit o contuzie craniană.

Filmările au fost amânate, iar videoclipul a fost în cele din urmă finalizat cu imagini din Londra şi Glasgow.

Texas este o formaţie rock din Glasgow, Scoţia, ale cărei baze au fost puse în 1986 de Johnny McElhone şi Sharleen Spiteri. Alistair McErlaine s-a alăturat trupei în 1988, punându-şi semnătura pe o parte dintre hiturile formaţiei, precum "I Don't Want a Lover", "Summer Son" şi "Sleep", fiind unul dintre muzicienii care au rafinat sound-ul trupei. Texas a vândut peste 20 de milioane de albume pe plan mondial şi a anunţat, în 2005, că va lua o pauză în carieră.

De atunci, Sharleen Spiteri, celebră pentru vocea ei de contralto şi alura androgină, a lansat două albume solo: "Melody", în 2008, şi "The Movie Songbook", în 2010. Un nou album al trupei Texas, cel de-al optulea, va fi lansat pe 20 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici