Solistul trupei Proconsul, Bodo, vorbeşte cu Băsescu la telefon de trei-patru ori pe an

Solistul trupei Proconsul, Bodo, a declarat, la Bistriţa, că nu mai ţine legătura cu fosta sa soţie, Ioana Băsescu, dar vorbeşte la telefon cu tatăl acesteia, preşedintele Traian Băsescu, de trei-patru ori într-un an, iar relaţiile dintre ei sunt cordiale.

Urmărește
964 afișări
Imaginea articolului Solistul trupei Proconsul, Bodo, vorbeşte cu Băsescu la telefon de trei-patru ori pe an

Solistul trupei Proconsul, Bodo, vorbeşte cu Băsescu la telefon de trei-patru ori pe an (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Bodo a fost întrebat, duminică seară, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea unui concert organizat la Sala Polivalentă din Bistriţa, care mai sunt relaţiile sale cu familia Băsescu.

"Cu fosta soţie nu mai ţin legătura deloc, iar de trei-patru ori pe an vorbesc cu domnul preşedinte la telefon. Mă întreabă ce fac, dacă sunt bine, dacă sunt ok. Nu mă întâlnesc cu dânsul «face to face». Sper ca după ce nu va mai fi preşedinte să pot sta mai mult de vorbă cu dânsul decât acum", a declarat Bodo.

El a mai spus că nu este deloc deranjat de faptul că presa îl numeşte, în continuare, fostul ginere al preşedintelui Băsescu.

"Presa scrie despre mine aşa: «fostul ginere al preşedintelui s-a pocăit». Nu mă deranjează. Nu am avut de pierdut din faptul că ne-am întors la Domnul, dimpotrivă, am avut numai de câştigat. Cântăm în continuare piesele noastre, dar şi cântece de laudă şi închinare", a spus Bodo.

La Bistriţa, trupa Proconsul a susţinut, duminică seară, un concert organizat de o biserică penticostală, în faţa a peste o mie de oameni. De la un stand de carte şi obiecte religioase amplasat la intrarea în sala de concert, Bodo şi-a cumpărat o brăţară inscripţionată cu numele lui Iisus, iar colegii lui, Biblii cu coperte din piele.

Trupa Proconsul a devenit cunoscută în 1999, când a lansat maxi-single-ul de debut "De la ruşi", deşi membrii formaţiei cântau de mult timp împreună. Convinşi că pot reuşi pe scena mare, şi-au schimbat numele din Take Five în Proconsul şi au compus primele piese originale. Materialul, care cuprindea piesele "De la ruşi" şi "Barosanu", s-a bucurat de succes imediat. În 2000, cu piesa "Cerul", formaţia obţine locul al treilea la festivalul de la Mamaia, secţiunea Creaţie. În acelaşi an, apare albumul "Tatuaj", în care sunt incluse piesele "Cerul", "Fata cu tatuaj", "De la Ruşi".

În 2002, albumul "Mi-ai luat inima" primeşte discul de aur pentru vânzări de 50.000 de unităţi. În 2003 apare cel de-al patrulea produs, "10 Poveşti", care se vinde în 20.000 de exemplare, iar single-ul "Nu mi-e bine fără tine" are parte de un videoclip inedit. Urmează apoi, în 2004, albumul "5", care marchează cinci ani de Proconsul. În 2005, concertul "Balade. Pentru tine", susţinut la Teatrul Naţional din Bucureşti se bucură de o mare apreciere a publicului, fiind urmat de un disc live cu acelaşi titlu. Totodată, în 2007, trupa a lansat albumul "Dă mai departe".

În prezent, Proconsul înseamnă Robert Anghelescu (clape, voce), Bogdan "Bodo" Marin (voce), Dragoş Dincă (chitară, voce), James Alexander Lascu (chitară bas), Valentin Petricenco (tobe).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici