Preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş, a declarat, miercuri, la lansarea CD-ului, desfăşurată în aula Facultăţii de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), că Oana Boc a avut curajul să vină cu poezie de dragoste, despre căldura omenească, „să vorbească despre iubire, dor, flori şi stele”.
„E o poezie manifest, e o poezie sentimentală, de dragoste, care poate fi gustată indiferent de vârstă”, a spus Petraş.
Oana Boc a declarat, la rândul său, că nu a visat niciodată să se afle pe acelaşi afiş cu Florin Piersic.
„La lansarea volumului <
Florin Piersic a afirmat şi el că poezia Oanei Boc o reprezintă şi a recitat câteva poezii din volumul „Scara”, acompaniate de muzică.
Oana Boc şi-a lansat în iunie 2013 volum de debut de poezie, intitulat „Scara”, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Centrul de Cultură Urbană „Casino”, în care actorul Florin Piersic a recitat câteva poezii.
Irina Petraş a declarat că poemele Oanei Boc sunt „sentimental-confesive”, autoarea trecând de la convenţia obiectivă la cea stilistică.
„Este un eveniment special şi cred că este vorba despre o viitoare colegă a noastră la Uniunea Scriitorilor. Apariţia sa ca poetă poate fi surprinzătoare, sunt poeme sentimental-confesive, a trecut de la convenţia obiectivă la cea stilistică, care este afectivă. Am sesizat o oarecare întârziere a apariţiei sale pe piaţa cărţii în calitate de poet, e vorba despre faptul că, fiind o persoană indirect publică, a învăţat ce este disciplina ieşirii în lume, o sobrietate educată. (…) Oana Boc a descoperit că este în contratimp cu poezia erotică a vremii”, a spus Petraş.
Oana Boc a afirmat că sugestia de a publica poeziile scrise pe parcursul mai multor ani a venit de la scriitorul D. R. Popescu, iar o dorinţă secretă a sa a fost ca poeziile să-i fie citite de actorul Florin Piersic.
„Aveam la un moment dat mai multe poezii adunate de-a lungul timpului, iar acestea au fost trimise lui D. R. Popescu căruia i-au plăcut şi el mi-a sugerat să le public într-un volum. M-a încurajat să le public. Poezia se realizează cu conţinuturi ale limbii, limba este materia primă, iar poezia este ca un flacon de superesenţă. Poezia cred că este o permanentă interogare a misterului lumii care este inaccesibil. Rolul poeziei este de a trezi acea fiinţă poetică ascunsă în fiecare dintre noi”, a arătat Oana Boc.
Volumul „Scara” cuprinde 40 de poezii, unele dedicate fiicelor sale, cuvântul înainte fiind scris de D. R. Popescu, care a arătat că „iubirea din poemele Oanei Boc ne duce cu gândul la istoria îndrăgostiţilor şi ne îndeamnă să credem că şi pe scara care nu duce nicăieri Dumnezeu n-a murit”.
Oana Boc este lector universitar doctor la Departamentul de Limba Română şi lingvistică generală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.