Zăpada mare şi vânturile îngheţate au .cuprins Spania, în timp ce mercurul termometrelor a coborât până la -34,1C, cele mai scăzute înregistrate vreodată în peninsula Iberică, a declarat miercuri Agenţia de Stat Meterololgică, relatează
Reuters.
Temperatura a fost înregistrată în Munţii Pirinei la Clot del Tuc de la Llanca o localitate din provincia Aragon din nord-estul Spaniei, a spus agenţia.
Aceasta a fost cu două grade mai mică decât în anul 1956, când s-au înregistrat temperaturi de -32C în Estany-Gento, în Lleida, în nord-estul Spaniei.
Se preconizează căderi de zăpadă mai mari pentru o mare parte din centrul şi nordul Spaniei, cu temperaturi de -11C.
Un bărbat în vârstă de 75 de ani care s-a rătăcit după ce a decis să meargă pe jos pentru că maşina sa a rămas blocată într-o furtună de zăpadă a fost salvat de poliţişti în Navia de Suarna, lângă Lugo, în nord-vestul Spaniei.