Spaniolii preferă mai mult fotbalul decât sexul

Suporterii spanioli, în proporţie de 72 la sută, preferă fotbalul mai mult decât sexul, conform unui studiu european care îi situează pe suedezi drept cei mai pasionaţi fani ai acestui sport, informează cotidianul Marca.

Urmărește
73 afișări
Imaginea articolului Spaniolii preferă mai mult fotbalul decât sexul

Spaniolii preferă mai mult fotbalul decât sexul

Potrivit studiului Canon, 95 la sută dintre suedezi simt cea mai multă emoţie şi pasiune pentru fotbal. Mai mult de jumătate (63 la sută) îşi planifică viaţa în funcţie de evenimentele fotbalistice, iar 88 la sută dintre ei au îmbrăţişat sau sărutat o persoană necunoscută în timpul unui meci de fotbal.

Spaniolii sunt fanii europeni cei mai superstiţioşi şi cei care îşi păstrează anumite tabieturi când joacă echipele lor favorite cu 69 la sută, faţă de 40 la sută media europeană. Şapte spanioli din zece preferă să urmărească un meci de fotbal decât să facă sex. Şase din zece spanioli (63 la sută) îşi planifică viaţa în funcţie de meciurile de fotbal.

În schimb, doar nouă la sută din spanioli îşi aleg prietenii în funcţie de echipa de fotbal cu care ţin. Procentul este mai mare însă la belgieni, 35 la sută dintre aceştia recunoscând că susţinerea unei anumite echipe este determinantă în alegerea prietenilor.

Unul din şase spanioli consideră că a face parte din galeria care susţine echipa favorită este ca şi cum ar avea o relaţie de cuplu. De asemenea, 61 la sută din spanioli recunosc că printre personajele pe care le admiră cel mai mult se află jucători de fotbal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici