Din 27 septembrie, spectatorii CinemaPRO sunt invitaţi să participe, timp de patru săptămâni, la "turnirul filmelor", unde se vor întrece în colecţionarea de "sigilii". Cei mai harnici colecţionari vor fi recompensaţi pe loc cu premii şi vor fi înscrişi automat în cursa pentru marele trofeu: patru zile la Roma şi două bilete la festivalul de film.
Aflat la cea de-a doua ediţie şi considerat de critici un concurent al Mostrei de la Veneţia, Festivalul Internaţional de Film de la Roma va începe pe 18 octombrie cu proiecţia peliculei "Elizabeth: The Golden Age". Filmul îi are în rolurile principale pe Clive Owen şi pe Cate Blanchett, câştigătoare a Premiului Oscar.