Pentru acest copil, Natalie Imbruglia, care, în prezent, este celibatară, a apelat la un donator de spermă anonim, potrivit unui mesaj publicat de artistă pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram. Copilul se va naşte în toamna acestui an.
În acelaşi mesaj, Imbruglia a anunţat că a încheiat un contract cu casa de discuri BMG şi că, în ultimul an şi jumătate, a scris foarte multe cântece.
Natalie Imbruglia a divorţat în 2008, după cinci ani de mariaj, de rockerul Daniel Johns, solistul trupei Silverchair, şi a mai avut o relaţie cu David Schwimmer, star al serialului „Prietenii tăi/ Friends”.
Natalie Imbruglia, născută în Australia şi devenită cetăţean britanic, de asemenea actriţă, a devenit cunoscută pe scena muzicală în 1997 cu single-ul „Torn”, care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy.
La începutul anilor ’90, ea s-a făcut remarcată ca actriţă în serialul australian „Neighbours”. La doi ani după ce a părăsit echipa serialului, Natalie a început o carieră în muzică, iar albumul său de debut, „Left of the Middle”, a fost lansat în 1997 şi a fost vândut în peste şapte milioane de exemplare. Au urmat materialele discografice „White Lilies Island” (2001), „Counting Down the Days” (2005) şi „Come to Life” (2009), însă acestea nu au putut egala succesul comercial al albumului său de debut.
Cel mai recent album de studio al Nataliei Imbruglia, care a concertat de mai multe ori în România, este „Male”, constă în coveruri ale unor piese interpretate în versiunile lor originale de bărbaţi şi a fost lansat în 2015.