Este vorba de albumele înregistrate de Lennon la Capitol Records, o filială a grupului britanic EMI.
Deşi o parte din opera solo a lui John Lennon a fost disponibilă pentru descărcare pe internet prin intermediul altor servicii, este pentru prima dată când toate albumele sale post-Beatles pot fi descărcate online de pe iTunes, lider pe piaţa de gen.
Cântecele de pe două albume, "Lennon Legend" şi "Acoustic", sunt disponibile exclusiv pe iTunes, a indicat Apple.
De asemenea, fanii pot achiziţiona pe perioadă limitată conţinuturi video asociate cu anumite albume.
Cântecele lui Lennon sunt disponibile neprotejate prin sistemul DRM şi în versiune audio de înaltă calitate la preţul de 1,29 dolari fiecare. Versiunile obişnuite pot fi achiziţionate la preţul de 99 de cenţi fiecare.