Primele cuvinte după 19 ANI DE TĂCERE. Povestea emoţionantă a bărbatului care învaţă din nou să vorbească
Medicii au spus că Simon Ellis, în prezent în vârstă de 37 de ani, nu va mai putea vorbi niciodată după ce a suferit două fracturi de craniu într-un accident în 1992, scrie dailymail.co.uk.
Bărbatul i-a uimit însă pe medici şi pe mama lui când a rostit din nou câteva cuvinte. Acesta i-a spus mamei sale, după 19 ani, „te iubesc”.
„Ne-au spus că va muri la terapie intensivă. Nu a putut scoate un cuvânt timp de 19 ani, dar acum a început să vorbească. Nu voi uita niciodată momentul în care mi-a spus acel „Te iubesc”. Am început să plâng şi a fost foarte emoţionant”, a declarat Diane Franklin, mama tânărului.
Femeia în vârstă de 61 de ani, care a avut grijă de fiul ei în tot acest timp, a spus că acesta începe să îşi revină: „Simt că se întoarce printre noi şi suntem extrem de fericiţi”.
Simon a fost accidentat în 1992, când s-a urcat în maşină alături de un prieten care băuse înainte de a conduce. Maşina a intrat într-un zid, iar Simon nu şi-a mai putut folosi mâinile şi picioarele şi şi-a pierdut abilitatea de a vorbi, având nevoie de grijă 24 de ore pe zi. Prietenul său care a condus beat nu a fost rănit.