Amy Winehouse, în vârstă de 24 de ani, soţul ei, Blake Fielder-Civil, şi stylistul ei au fost convocaţi în faţa tribunalului din Bergen la 29 februarie, a declarat Rudolf Christoffersen, jurist al poliţiei locale.
"Potrivit unei scrisori pe care tribunalul ne-a trimis-o pe 18 decembrie, cei trei nu pot fi judecaţi în absenţă", a precizat sursa citată.
Cei trei au fost arestaţi şi au petrecut câteva ore în arest pe 18 octombrie, la Bergen, oraş din vestul Norvegiei, fiind amendaţi cu 500 de euro pentru posesia a şapte grame de marijuana.
Decizia tribunalului este o nouă lovitură pentru cântăreaţa care a cunoscut o ascensiune fulminantă în 2007, dar care a avut şi o serie de confruntări cu justiţia din cauza unor probleme cu drogurile şi alcoolul.