Steven Spielberg va realiza un film despre Abraham Lincoln

Publicat: 12 05. 2008, 15:36
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53

Regizorul, care se află în turneu de promovare a părţii a patra a francizei "Indiana Jones", ce va fi proiectată în avanpremieră mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, pe 18 mai, a declarat pentru săptămânalul german FOCUS că va realiza pentru studiourile DreamWorks biografia lui Abraham Lincoln.

Filmările vor începe în primăvara anului viitor, după ce Spielberg va finaliza lungmetrajul "Tintin", .

Regizorul mai are în pregătire o dramă despre procesul demonstranţilor arestaţi în timpul Convenţiei naţionale democratice, care a avut loc în SUA, în 1968, al cărei titlu este "The Trial of the Chicago Seven". Însă scenariul filmului nu a fost scris din cauza grevei care a paralizat în iarnă, timp de trei luni, Hollywood-ul, şi din acest motiv, proiectul a fost amânat.

Filmul despre Abraham Lincoln are la bază biografia "The Uniter: The Genius of Abraham Lincoln", scrisă de istoricul Doris Kearns Goodwin, câştigătoare a unui premiu Pulitzer.

Scenariul va fi semnat de dramaturgul Tony Kushner, autor al seriei de succes "Îngeri în America" şi al dramei "Munchen" (2005), în regia lui Steven Spielberg.

Spielberg spune că Liam Neeson, cu care a mai colaborat la drama "Lista lui Schindler", a fost de acord să joace rolul lui Abraham Lincoln, al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1861 – 1865) şi primul preşedinte republican.

Spielberg, în vârstă de 60 de ani, a fost nominalizat de 18 ori la premiile Globul de Aur şi a câştigat şase, pentru patru filme: "Lista lui Schindler" (1993), "Salvaţi soldatul Ryan" (1998), "E.T. – Extraterestrul" (1982) şi "Scrisori din Iwo Jima" (2006), pe care l-a produs.

Regizorul a mai fost recompensat cu premii Oscar pentru filmele "Salvaţi soldatul Ryan" şi "Lista lui Schindler".