La 85 de ani, franţuzoaica Emmanuelle Riva a devenit cea mai în vârstă actriţă nominalizată la Oscar, iar la polul opus se află Quvenzhane Wallis, care, la nouă ani, a devenit cea mai tânără actriţă nominalizată la acest trofeu – ea jucând în filmul pentru care este nominalizată, „Beasts of the Southern Wild”, la vârsta de 6 ani.
10 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut vreodată un premiu Oscar – Tatum O’Neal, în 1974 -, iar 6 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut un premiu Oscar onorific: Shirley Temple, în 1935.
Cea de-a 85-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Hollywood & Highland Center din Los Angeles. Gala va fi prezentată de actorul Seth MacFarlane.