- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (05.01.2009, 18:15)
Stonehenge, locul unde aveau loc petrecerile în neolitic
Misteriosul complex de la Stonehenge, Marea Britanie, a constituit o arenă de dans pentru petrecăreţii din Antichitate, care ascultau o muzică asemănătoare cu stilul trance din prezent, potrivit unui expert britanic, citat de Daily Mail.

Stonehenge, locul unde aveau loc petrecerile în neolitic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Complexul de la Stonehenge a reprezentat timp de multe decenii un subiect de dispută pentru arheologi, care au lansat diverse teorii despre funcţiile acestui monument vechi de peste 5.000 de ani. Profesorul Rupert Till, de la Universitatea din Huddersfield, consideră că a dezlegat misterul celebrului menhir, susţinând că întregul complex nu era altceva decât locul în care erau organizate petrecerile în antichitate.
Till susţine că Stonehenge beneficiază de o acustică ideală pentru amplificarea secvenţelor repetitive din muzica antică, foarte asemănătoare cu stilul trance care se cântă în prezent.
Deoarece acoperişul iniţial al complexului s-a prăbuşit de-a lungul miilor de ani, Till a recreat pe calculator un model al complexului Stonehenge, pentru a efectua experimente acustice.
Bazându-se pe cercetări anterioare, Till consideră că oamenii din Antichitate aveau o bună ureche muzicală şi că au modelat menhirele de la Stonehenge pentru a obţine cea mai bună acustică. "Pietrele sunt curbate şi reflectă perfect sunetele", a declarat Till.
Profesorul a ţinut recent o conferinţă în cadrul Universităţii din Bristol pe tema ritualurilor de la Stonehenge şi un proiect de cercetare urmează să fie derulat pentru a analiza cu atenţie siturile arheologice care datează din perioada neolitică.
Alte două teorii emise de arheologi susţin că Stonehenge reprezintă fie un loc de vindecare a bolnavilor, fie un loc unde erau îngropaţi morţii.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe