Autorii studiului spun că rezultatele au implicaţii importante, adăugând că lucrările anterioare au sugerat că tratamentul diferenţiat al fraţilor poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării copiilor, în special pentru cei care sunt mai puţin favorizaţi.
„Părinţii şi clinicienii ar trebui să fie conştienţi de copiii dintr-o familie care tind să fie favorizaţi, ca o modalitate de a recunoaşte tiparele familiale cu potenţial dăunător”, scriu ei.
În studiul publicat în jurnalul Psychological Bulletin, Alexander Jensen şi McKell Jorgensen-Wells, de la Universitatea Brigham Young din SUA, respectiv Universitatea Western din Canada, relatează modul în care au analizat datele dintr-o serie de surse – inclusiv din 30 de articole din reviste de specialitate – implicând 19.469 de participanţi diferiţi din SUA, Europa de Vest şi Canada.
Cei doi cercetători au luat în considerare ordinea naşterii fraţilor, sexul autodeclarat al acestora, temperamentul şi personalitatea lor. Ei au analizat apoi dacă acestea au fost asociate cu diferite aspecte ale favoritismului parental.
În majoritatea cazurilor, sursele au utilizat doar declaraţiile copiilor privind favoritismul parental, deşi unele au inclus mărturisirile părinţilor.
Cercetătorii au constatat că fraţii mai mari au tendinţa de a fi favorizaţi de părinţi, cel puţin în ceea ce priveşte domeniile de control, aceşti copii având tendinţa de a primi o autonomie mai mare şi de a fi controlaţi mai puţin decât fraţii lor mai mici. În plus, părinţii au declarat că preferă fiicele, deşi acest lucru nu a fost observat de copii. Acest lucru poate sugera că fetele sunt, în general, mai uşor de crescut, spun autorii.
Rezultatele sugerează, de asemenea, că copiii conştiincioşi au fost uşor mai favorizaţi de către părinţi.