Sume astronomice. Cât plătesc Harry şi Meghan, faimoşii duci de Sussex, pentru securitatea personală

Publicat: 03 06. 2020, 13:41
Actualizat: 02 07. 2020, 18:41

This browser does not support the video element.

Ştii că viaţa prinţului Harry şi a ducesei Meghan a luat o direcţie complet diferită, după ce s-au desprins de familia regală şi au decis să devină independenţi financiar. Decizia nu a fost una total surprinzătoare, cei doi formând un cuplu definit mai degrabă de risc. Totuşi, se pare că va mai dura o perioadă până când vor începe să câştige bani suficienţi pentru a le acoperi stilul de viaţă.

Între timp, s-au mutat în Los Angeles, în casa cineastului Tyler Perry, şi plătesc aproximativ 270.000 de dolari lunar pentru servicii de securitate, după ce Donald Trump a refuzat să acopere aceste cheltuieli. 

Averea prinţului Harry se ridică la 40 de milioane de dolari şi provine din moşteniri primite de la mama sa, prinţesa Diana, de la bunica sa, regina Elisabeth, şi din salariul câştigat cât a fost căpitan în armata britanică. Şi ducesa Meghan a venit cu propria avere, strânsă din cariera sa de actriţă.

Ca unul dintre cele mai celebre cupluri din lume, ei ar putea obţine venituri din brandul personal, similar unor cupluri prezidenţiale americane, ca Barack şi Michelle Obama, care şi-au lansat companie de producţie de film. În plus, Meghan ar putea să îşi reia cariera de actriţă. 

Între timp, cei doi au autorizat o biografie a lor, care promite informaţii inedite şi va apărea în august.