Prima pagină » Life-Inedit » Haine comestibile la Modexpo

Haine comestibile la Modexpo

Studenţii de la Universitatea de Arte vor prezenta o colecţie de haine comestibile, făcute din bezele, pufuleţi, biscuiţi şi paste, la târgul Modexpo 2010 din Bucureşti, au anunţat reprezentanţii Romexpo, organizatorii evenimentului.
Haine comestibile la Modexpo
01 mart. 2010, 15:24, Life-Inedit

Cele 20 de autoare ale exponatelor vestimentare, studente la Facultatea de Arte Decorative şi Design, departamentul modă, vor fi, totodată, modelele care vor prezenta pentru public inedita colecţie comestibilă.

Actualul proiect se înscrie în rândul experimentelor creative, neconvenţionale, fiind inspirat de proiectele similare ale unor mari artişti ai modei, precum Jean Paul Gaultier.

Colecţia va fi prezentată la Modexpo 2010, expoziţie internaţională de ţesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălţăminte, marochinărie şi accesorii, desfăşurată în perioada 4 – 7 martie.

Răzvan Vasilescu, asistent la Universitatea de Arte, a declarat că se bucură că „Universitatea de Arte intră în contact, prin această colecţie, cu partea comercială a modei”.

Tot la Modexpo va fi prezentată o colecţie de genţi şi accesorii din ambalaje de dulciuri, ziare şi reviste reciclate, a brandului american Nahui Ollin.

Marca americană a fost creată în 2004 şi a devenit apoi cunoscută în întreaga lume, fiind preferată de multe vedete hollywoodiene atât pentru design, cât şi pentru materialele ecologice, reciclate.