Urmând exemplul colegului său din "Fight Club", Brad Pitt, care, în noiembrie, a spus că nu va mai juca în acest thriller, Edward Norton a anunţat că se va retrage şi el.
Producătorii sunt în negocieri cu Ben Affleck, care a debutat recent ca regizor cu "Dispărută fără urmă/ Gone Baby Gone", pentru înlocuirea lui Edward Norton. În ceea ce priveşte rolul lui Brad Pitt acesta ar putea fi jucat de Johnny Depp sau de Russell Crowe.
Este posibil ca actorul să fie dat în judecată pentru încălcarea contractului, la fel cum se va întâmpla cu Brad Pitt.
Filmul va fi regizat de Kevin MacDonald ("Ultimul rege al Scoţiei"), în timp ce scenariul va fi semnat de Matthew Michael Carnahan.
Norton urma să apară alături de Hellen Mirren, Rachel McAdams, Jason Bateman şi Robin Wright Penn.
Filmul prezintă povestea unui politician devenit jurnalist, care investighează o crimă în care este implicat un membru al Congresului american.
Scenariul filmului este inspirat din cel al miniseriei de televiziune cu acelaşi titlu, scris de Paul Abbott.
Recent, Norton a anunţat că va juca rolurile unor fraţi gemeni în cel de-al doilea film pe care îl va regiza, "Leaves of Grass". Norton, care în ultimul an a lansat două filme, "Iluzionistul" şi "Vălul pictat", lucrează în prezent la pelicula "The Incredible Hulk", realizată de studiourile Marvel, care va fi lansată în iunie 2008.