- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (11.01.2019, 14:14)
- Ana Obretin
SURPRIZA lui Al Pacino: Va juca în primul său serial din carieră
Actorul american Al Pacino va juca în "The Hunt", primul său serial din carieră, o producţie despre vânători de nazişti care va fi lansată pe platforma online Amazon, potrivit variety.com.

SURPRIZA lui Al Pacino: Va juca în primul său serial din carieră
Variety citează surse apropiate proiectului, dar informaţia nu a fost confirmată de Amazon.
Al Pacino a mai jucat în două miniserii TV, "Angels in America" şi "The Godfather Saga", dar lunga sa carieră include mai ales roluri în filme pentru marele ecran, precum franciza "Naşul/ The Godfather", "Serpico", "După amiaza unui câine/ Dog Day Afternoon" şi "Parfum de femeie/ Scent of a Woman".
În ultimii ani, a jucat în mai multe filme de televiziune, precum producţiile HBO "You Don’t Know Jack", "Phil Spector" şi "Paterno".
"The Hunt" prezintă o echipă de vânători de nazişti, în New York, în anul 1977. Aceştia descoperă că mai multe sute de ofiţeri nazişti de rang înalt trăiesc şi vor să creeze al Patrulea Reich în SUA.
Amazon a comandat un prim sezon de zece episoade.
Al Pacino, în vârstă de 78 de ani, a fost de opt ori nominalizat la premiile Oscar şi a câştigat celebrul trofeu în 1993, pentru rolul din filmul "Parfum de femeie", de Martin Brest.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
ieri, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink