Potrivit organizatorilor, fanii Neversea vor vedea în perimetrul festivalului o paradă impresionantă a creaturilor fabuloase ale mării, iar fiecare scenă din festival va fi animată de dansatori costumaţi.
Nu vor lipsi nici în acest an locurile în care fanii festivalului se pot costuma pentru poze, dar nici zonele de fashion, de unde pot să-şi achiziţioneze cele mai cool ţinute de festival. La scena principală, show-urile artiştilor vor fi acompaniate de acrobaţi care vor dansa în aer, la cinci metri înălţime, deasupra publicului.
La ediţia de anul acesta a festivalului vor exista demonstraţii tactico-militare ale Forţelor pentru Operaţii Speciale, ale specialiştilor din structurile EOD (Explosive Ordnance Disposal, ale elevilor şi studenţilor din instituţiile militare de învăţământ şi ale personalului din cadrul forţelor terestre, aeriene şi navale.
Una dintre atracţii va fi spectacolul aviatic pregătit de Forţele Aeriene Române. Astfel, joi, de la 20.50, aeronave militare vor survola zona festivalului.
În formaţia de aeronave vor fi un elicopter IAR 330 Puma Socat, o aeronavă C-27 J Spartan, trei aeronave MIG-21 Lancer şi două F-16. În acest an, este pentru prima dată când militarii români se alătură unui asemenea eveniment.
Dj-ul suedez Mike Perry a compus special pentru ediţia din acest an a festivalului Neversea imnul „One life”. Artistul a fost prezent la prima ediţie a festivalului, s-a simţit incredibil şi şi-a dorit să pună emoţiile şi experienţa trăită la malul Mării Negre, într-un imn dedicat festivalului, anunţă organizatorii.