Banksy a proiectat o serie de produse promoţionale care vor fi vândute la un concert al trupei Idles, ce urmăreşte să strângă bani pentru 400 de corturi destinate oamenilor fără adăpost.
Misteriosul artist din Bristol a creat tricouri cu un design festiv, care vor fi puse în vânzare la concertul programat la Marble Factory, joi seară.
„Păstăile de dormit” sunt nişte adăposturi termice folosite iniţial la Calais, în Franţa, pentru a proteja refugiaţii, asigurându-le un loc uscat şi cald.
Corturile speciale vor fi oferite de câteva asociaţii caritabile persoanelor fără adăpost din Bristol, Bath şi Weston.
La începutul acestei săptămânii, Banksy a creat în Birmingham o lucrare de artă care are ca subiect problema oamenilor fără adăpost. Într-o înregistrare video publicată pe reţelele de socializare online, un bărbat fără adăpost identificat drept Ryan poate fi văzut bând ceva înainte de a-şi aranja lucrurile şi a-şi pregăti o bancă de pe o stradă pentru a dormi.
Camera de filmat se îndepărtează, spectatorul putând vedea apoi doi reni pictaţi pe zidul din spatele băncii. Animalele sunt reprezentate în zbor, ca şi cum ar trage banca similar unei sănii. Bărbatul încearcă să doarmă, oameni trec pe lângă el. „Dumnezeu să binecuvânteze Birmingham”, a scris Banksy în mesajul care însoţeşte clipul.
Banksy este celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială. Considerat un reprezentant al curentului street art, el este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.